Erbicid cu aplicare în postemergenţă folosit pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale şi perene.
Se aplică postemergent, de preferat când buruienile se află într-o fază mai tânară de dezvoltare, iar condiţiile de vegetaţie sunt optime pentru dezvoltarea plantelor (temperatură, umiditate, lumină).
Referitor la stadiul optim de dezvoltare a buruienilor, tratamentul cu ZETROLA se va efectua astfel:
- gramineele anuale (excepţie Poa annua) când sunt în stadiul de 1-2 frunze, se aplică 0, 5 l/ha Zetrola. În faze mai avansate de creştere, doza de erbicid creşte până la 1, 0 l/ha (până la începutul împăierii) sau chiar 1, 2 l/ha dacă buruienile graminee sunt spre sfârşitul împăierii. Firuța (Poa annua) este combatută cu doza de 1, 0-2, 0 l/ha în stadiul foarte tânăr (1-2 frunze);
- gramineele perene, în funcţie de specie, se combat astfel:
- Sorghum halepense (Costreiul) când atinge înălţimea de 15-20 cm, folosind 1, 0-1, 5 l/ha;
- Agropyron repens (Pirul târâtor) la 15-25 cm, folosind 1, 0–2, 0 l/ha; Cynodon dactylon (pirul gros) când are 15-20 cm, folosind 1–2 l/ha.
ZETROLA poate fi combinat cu majoritatea pesticidelor folosite curent în România.
Nu se recomandă amestecarea cu erbicide pentru combaterea buruienilor cu frunza lată, deoarece pot interveni fenomene de antagonism.
Se va aştepta minimum 3 zile după tratamentul pentru combaterea buruienilor cu frunza lată înainte de a fi aplicat tratamentul cu ZETROLA.
Nu amestecaţi produsele fără a efectua un test de compatibilitate.
|
CULTURA |
ORGANISM ŢINTĂ |
DOZA |
|---|---|---|
|
Sfeclă de zahăr |
Buruieni monocotiledonate anuale şi perene |
0, 8-1, 0 l/ha |
|
Sorghum halepense (Costrei din rizomi) |
1, 0-1, 5 l/ha |
|
|
Agropyron repens (Pir târâtor) |
1, 5-2, 0 l/ha |
|
|
Tomate (transplantate), Ardei, Fasole de gradină, Ceapă (semănată direct) |
Buruieni monocotiledonate anuale |
0, 8 l/ha |
|
Sorghum halepense (Costrei din rizomi) |
1, 0 l/ha |
|
|
Cartof |
Buruieni monocotiledonate anuale |
0, 7–1, 0 l/ha |
|
1, 5 l/ha |
||
|
Floarea-soarelui, Soia, Fasole câmp |
Buruieni monocotiledonate anuale |
0, 8 l/ha |
|
Sorghum halepense (Costrei din rizomi) |
1, 0–1, 5 l/ha |
|
|
Rapiţă |
Buruieni monocotiledonate anuale şi samulastra cerealelor |
0, 5 l/ha |
|
Trifoi |
Buruieni monocotiledonate anuale, Samulastra |
0, 5 l/ha |
|
Elymus repens (Pir tarator) |
1, 5 l/ha |
|
|
Mazăre |
Buruieni monocotiledonate anuale: Setaria viridis (Mohor), Echinochloa crus-galli (Mohor lat, Iarba bărboasă) |
0, 5 l/ha |
|
Sorghum halepense (Costrei din rizomi) |
1, 0-2, 0 l/ha |
|
|
Lucernă |
Sorghum halepense (Costrei din rizomi) |
1, 0–1, 5 l/ha |
|
Buruieni monocotiledonate anuale, Samulastra |
0, 5 l/ha |
|
|
Viţa de vie |
Buruieni monocotiledonate anuale şi perene |
1, 5 l/ha |
|
Tutun |
Buruieni monocotiledonate anuale şi perene |
1, 5-2, 0 l/ha |
|
Pepiniere şi culturi silvice |
Buruieni monocotiledonate anuale şi perene |
1, 5-2, 0 l/ha |
|
In |
Sorghum halepense (Costrei din rizomi) |
1, 0–1, 5 l/ha |





